Cadre didactice ale Facultății de Psihologie și Științele Educației și din cadrul Direcției ID-IFR Credis, reprezintă Universitatea din București în proiectul ERASMUS+ RENEWTEACH „Developing Competences of Pre-Service Teachers through STE(A)M-based Renewable Energy Curriculum” / Dezvoltarea competențelor viitorilor profesori printr-un Curriculum pentru energie regenerabilă bazat pe STE(A)M ( 2021-1-TR01-KA220-HED-000027614).
RENEWTEACH contribuie la întărirea sistemului educaţional la nivelul învăţământului superior în tările partenere. Viitorii profesori își vor dezvolta abilităţile digitale şi STEAM în contextul Energiei Regenerabile (ER) devenind astfel informați pentru ER. Dezvoltarea comportamentelor prietenoase cu mediul, a abilităților digitale și STEAM ale viitorilor prefesori se vor reflecta în viața profesională prin practicile lor de predare.
Proiectul are ca scop dezvoltarea unui curriculum și unor materiale de învățare pe tema Energiei regenerabile (ER) pentru viitoarele cadre didactice în contextul identificării unor astfel de nevoi în țările partenere (Turcia, Slovenia, România și Spania). Astfel, vor fi satisfăcute nevoile curriculare ale viitorilor profesori care participă la procesul de predare-învățare bazat pe STEM despre ER și li se vor furniza cunoștințe, abilități și atitudini față de ER. Se preconizează că viitoarele cadre didactice, care vor fi profesorii viitorului, își vor îmbunătăți nivelul de cunoștințe profesionale și pedagogice despre ER.
Mai multe informatii despre proiect aici: http://renewteach.org/Home
Facebook: http://facebook.com/renewteacheu
Instagram: http://instagram.com/renewteacheu