Programul de studii Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar – ID (ciclul I Bologna)
Acest program de studiu este proiectat în conformitate cu noile exigenţe specifice personalului didactic, conform Declaraţiei de la Bologna. Se încadrează în domeniul de licenţă Ştiinţe ale educaţiei şi este organizat la forma de învăţământ la distanţă (ID).
Durata studiilor este de 3 ani, cu 180 credite de studiu.
Nr. de locuri (cu taxă): 125
Programul de studii acoperă disciplinele fundamentale de specialitate şi facultative ce corespund cerinţelor de pregătire psiho-pedagogice şi al activităţii metodice. Strategiile de practică se desfăşoară organizat în parteneriat cu unităţi din învăţământul preuniversitar (grădiniţe, şcoli, atât de stat cât şi private).
Programul de formare iniţială Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar – ID vizează dezvoltarea următoarelor competenţe:
- competenţe de comunicare şi relaţionare cu elevii/ copii;
- competenţe de evaluare a copiilor/ elevilor;
- competenţe psiho-sociale;
- competenţe metodice;
- competenţe tehnice şi tehnologice (IT), specifice activităţii educaţionale;
- competenţe de management al carierei.
Pregătirea studenţilor vizează pe lângă cele de mai sus, formarea şi a altor competenţe legate de proiectarea şi realizarea programelor educaţionale şi de cercetare pedagogică, de consiliere şi orientare a elevilor, de organizare şi utilizare a resurselor educaţionale etc. Discipline precum: Pedagogie generală, Psihologie generală, Teoria şi metodologia curriculumu-lui, Teoria educaţiei, Teoria şi metodologia evaluării, asigură o pregătire psihopedagogică teoretică şi aplicativă specifică profesiunii de cadru didactic în cadrul învăţământului primar şi preşcolar.
Titlul obţinut în urma finalizării acestui program de studiu universitar este de licenţiat în Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, Domeniul de studii: Ştiinţe ale educaţiei.
Perspective în carieră:
- Profesor pentru învăţământul primar şi preşcolar;
- Consilier în ONG-uri;
- Expert pe probleme educaţionale;
- Consilier/expert/cadru didactic în instituţiile de ocrotire şi asistenţă socială.